Mi-a placut acest articol, probabil ca cei care aveti rabdare sa cititi o sa realizati adevarul chiar daca sunteti sau nu microbisti cel putin ca sa nu va mai lasati „furati” de acuzele plictisitilor…

De la primul titlu câştigat de echipa Armatei, în 1951, şi până în 1965, din 14 campionate, CCA a câştigat aproape jumătate – 6. Dacă ar fi să ne luăm după corul celor încearcă să explice succesele echipei noastre prin sprijinul lui nea Nicu, devenit conducător suprem al ţării în 1965, ar fi trebuit ca “Era Ceauşescu”, să ne umple de titluri. M-am înarmat cu răbdare, speriat că n-o să mai prididesc numărând trofeele îndesate de Cârmaci în raniţa sportivilor militari. Ei, bine, pentru cei care nu ştiu, în primele două decenii ale Epocii de Aur, Steaua a obţinut… 3 (trei!!!) titluri mari şi late… Adică tot atâtea câte a câştigat Craiova. Dinamo a luat caimacul – 7 titluri, ceea ce a făcut ca scorul total la titluri să fie favorabil echipei Internelor: 11-9… Nici UTA sau Argeşul nu s-au sfiit să-i dea cu tifla „protectorului” echipei din Ghencea, obţinând câte două titluri. Iar echipa veşnic oropsită a spart gheaţa şi a câştigat primul său titlu, aducând fericirea galeriei care n-a fost membră de partid.  În schimb, Steaua a dominat categoric Cupa, competiţia lui „care pe care”, unde „metodele specifice” ale Internelor nu mai aveau aceeaşi eficacitate. Astfel, în primii 20 de ani ai lui Ceauşescu, Steaua a câştigat 8 cupe şi a mai disputat încă 3 finale. Dinamo n-a reuşit să câştige decât 3 finale (una împotriva Stelei) şi a pierdut 3, toate în faţa echipei noastre. Celelalte 9 cupe au fost câştigate de Craiova – 4 (şi 2 pierdute), Rapid – 2 (şi una pierdută), şi câte una de către Chimia Râmnicu Vâlcea, Jiul şi Politehnica Timişoara.
Pe plan internaţional, Steaua a avut, ca toate echipele româneşti, prezenţe mai degrabă modeste. A participat la ediţiile CCE din 1968 (eliminată de Spartak Trnava), 1976 (eliminată de Bruges, care avea să scoată şi Realul din cupă…) şi 1978 (eliminată de Monaco), la Cupa Câştigătoarelor de Cupe din 1966 (eliminata de Strasbourg) 1967 (a eliminat Austria Viena şi a fost eliminată de Valencia, reuşind totuşi să o învingă la Bucureşti), 1969 (eliminată de Glasgow Rangers), 1970 (a eliminat Karpatî Lvov şi a fost eliminată de PSV Eindhoven), 1979 (a eliminat cu 2-2 şi 6-0 pe Young Boys Berna, după un retur strălucitor, cu „fachirul” Marcel Răducanu la cârmă, dar a fost eliminată de Nantes, după un 2-3 în deplasare, ce dădea speranţe, şi un 1-2 pe „Steaua”, după eliminarea lui Tudorel Stoica) precum şi la Cupa UEFA în 1977 (eliminată de Barcelona)şi 1980 (eliminată de Standard Liege).

Singurele prezenţe notabile au fost cele din1971 şi 1984, în Cupa Cupelor. În 1971, debutul a fost dezamăgitor – o chinuită calificare cu Hibernians, cu 0-0 în Malta şi doar 1-0 la Bucureşti, şi acela printr-un autogol. A urmat însă o o senzaţională eliminare a Barcelonei, cu dublă victorie: 1-0 pe Camp Nou – gol Viorel Năstase (un atacant de rasă, pe nedrept uitat) şi 2-1 pe „23” (după 0-1, ambele goluri, acelaşi Năstase…). Următoarea adversară a fost Bayern München, care venea la Bucureşti cu Sepp Maier în poartă, cu Schwarzenbeck, Beckenbauer şi Breitner în apărare, cu Uli Hoeness şi teribilul Gerd Müller în atac. Gerd Müller a fost anihilat aproape complet de puştiul de 19 ani Smarandache, de care a reuşit să scape doar o dată. Suficient pentru a egala spre final; scorul îl deschisese Gigi Tătaru, fratele mai mic al extremei legendarei echipe a „deceniului de aur”. Apărarea şi-a făcut datoria şi în Germania, dar, din păcate, atacul nu a reuşit să înscrie, astfel că, după 0-0 pe „Grünwald”, Bayern a mers mai departe, pe baza golului înscris în deplasare…
Ediţia 1984 a însemnat, după părerea mea, actul de naştere al viitoarei câştigătoare a CCE, chiar dacă echipa a fost eliminată din primul tur. Adversară i-a fost Roma. Cu Tancredi în poartă, cu Conti, brazilianul Cerezo, Giannini sau Graziani, Roma pornea favorită.  Cum, la vremea respectivă, meciul n-a fost televizat, iar de mers la Roma nici că se putea pe atunci, aflasem din presă că Steaua pierduse nemeritat, după un gol din offside şi după ce ratase vreo 4-5 ocazii de gol. Ei, pe vremurile alea, când sportul socialist trebuia să fie mereu deasupra celui capitalist, putea fi o exagerare a presei, nu?
Abia anul trecut am văzut meciul. Culmea, la televiziunea de apartament ai cărei eroi sunt Ogică, Elodia sau Tolea… Am văzut cum echipa care avea să devină Magica Steaua a făcut un meci mare, chiar dacă departe de cele făcute peste doar câteva luni. Duckadam, Bumbi, Iovan, Majearu, Lăcătuş şi Piţurcă erau deja acolo. Balint şi Radu II au intrat spre final. Cu cine mai plecase la luptă Halagian? Laurenţiu, Tătăran, Eduard, Petcu şi Puşcaş… Lipsea şi Tudorel Stoica. Parcă îşi ispăşea lunga suspendare pentru un fault grosolan in meciul cu Nantes din 1979. Iar Steaua era în Europa după o pauză de 4 ani. De neconceput azi…  Şi, da, presa nu minţise. In prima parte, Steaua controlase jocul, cu o apărare perfectă şi contra-atacuri care se puteau solda cu o catastrofă pentru Roma, lucru menţionat şi de crainicul RAI.  Păcat că returul n-a fost tot la fel de reuşit. 0-0 şi eliminare… Iar după exact un an de la acest 0-1 a fost meciul de la Vejle. Un 1-1. Primul pas spre marea finala de la 7 mai 1986…
Bine, dar unde intră nea Nicu aici? Ei, na! Să vă explice cei care se autosugestionează că Steaua e creaţia Ceauşeştilor, că altminteri echipele lor (asuprite, oropsite, discriminate etc.) ar fi rupt gura târgului şi n-ar mai fi avut loc pentru cupe în sala trofeelor… Cei incapabili să priceapă că fotbalul românesc nu se raportează decât la un singur etalon: STEAUA. Cea luptând mereu pentru titlu, pentru Cupa României, pentru prestigiul fotbalului românesc în lume.

Pentru ei, pentru cei ce se declară la nevoie fani Rosenborg sau Middlesbrough, băieţii aceia în roş-albastru, care ne-au bucurat de-atâtea ori sufletul, care au scos în stradă stelişti sau nestelişti, dar cu suflet de român, nu există… Pentru ei, performanţele obţinute în cele peste şase decenii de existenţă – neatinse de vreo altă echipă românească – nu există… Iar pizma îi îndeamnă să maculeze truda atâtor şi atâtor generaţii de sportivi ai clubului Armatei. Ai României…

Sursa: fcsteaua.rosteauabadgesxv0

Anunțuri